11 februarie 2013

O reclamă inedită pentru un brand de ceaiuri



Herbaria este un producător german de ceaiuri, care îşi distribuie produsele în magazinele naturiste şi bio din întreaga lume. Brandul a lansat recent o reclamă pentru gama de ceaiuri calmante, care a creat deja buzz în mediul online, stârnind reacţii pozitive şi negative deopotrivă. 


Personal, cred că este una dintre reclamele cele mai reuşite pe care le-am văzut în ultimul timp. Pentru un producător de ceaiuri, este o abordare îndrăzneaţă într-adevăr, dar care stârneşte reacţii imediate. O reclamă creativă, cu un insight original şi care cu siguranţă, se diferenţiază în mod clar de ceilalţi competitori de pe piaţă. 


Chiar dacă unii sunt de părere că spotul este înspăimântător, eu nu-l văd aşa. Ar trebui să vedem tocmai esenţa din spatele imaginilor dramatice şi a cuvintelor. Apariţia acelor personaje este de natură simbolică, fiind reprezentate de sentimentele şi stările pe care le avem în momentul în care ne agităm, ne stresăm şi suntem neliniştiţi. La un moment dat, ele sunt trase în adâncul apei de puterea şi de efectul pe care îl are acest ceai asupra organismului. Astfel, ne este relevat unul din beneficiile acestui produs într-o manieră inedită, unde toate stările negative ne sunt reprimate. Sloganul "Drown your fears" este genial, fiind susţinut şi de cele trei personaje din acţiunea spotului. Un copywriting cu substanţă, care după părerea mea, clarifică deznodământul întregii reclame. Iniţial, s-ar putea să nu ne dăm seama în mod clar care este mesajul ascuns al reclamei, dar spre final întrebările ni se clarifică.

Cu toate că reclama nu mă face să cumpăr în acest moment produsul Herbaria, nu cred că scopul ei era să fie un call to action, ci mai degrabă să evidenţieze mesajul într-un mod neconvenţional. O reclamă cu o execuţie impresionantă realizată de Tempomedia Hamburg.

Voi ce părere aveţi?
Spor la creativitate,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for Copywriteritza