19 septembrie 2012

Ce trebuie să conţină portofoliul unui copywriter


Acest articol va fi util în mod special freelancerilor din publicitate, persoanelor care şi-au descoperit recent pasiunea pentru acest domeniu, studenţilor, dar şi creativilor care fac dragoste cu publicitatea în fiecare zi.

Portofoliul este acel dosar care conţine munca ta de-a lungul timpului şi care te scoate din anonimat în momentul în care te prezinţi la un interviu. Copywriting-ul, printre altele, este acel tip de job care necesită experienţă practică. Este bine să ştii şi teorie, ca în orice meserie, însă din experienţa mea personală pot spune că munca practică este cea care contează în final cel mai mult, de aici şi nevoia de un portofoliu personal, prin care angajatorul să vadă munca şi creativitatea ta. 



( arhiva personală )



Aşadar, o dată ce ai început să lucrezi la portofoliul tău, ai mai multe variante.

Portofoliu on-line
Există site-uri speciale care te ajută să-ţi construieşti portofoliul şi să ţi le personalizezi după bunul plac. Cele mai populare şi uşor de utilizat sunt Carbonmade, Behance, Shownd.

Încearcă să-ţi promovezi portofoliul dacă ai un blog de exemplu, pentru ca lumea să ştie de tine, însă în mediul on-line dezavantajul este că unii îţi pot copia munca.

Câteva exemple de portofolii ale copywriterilor puteţi vedea aici:

Portofoliu tip dosar
În acest caz, îţi alegi un dosar care să conţină folii, iar acolo îţi vei putea pune toate proiectele tale, indiferent că sunt scrise de mână sau pe laptop. Niciodată să nu prezinţi portofoliul tău dacă nu ai mai mult de 10 lucrări în el!
                                                                           sursa

Există mai multe moduri prin care îţi poţi construi propriul portofoliu de publicitate care să te definească.

Spec Ads = speculative ads
Există nenumărate resurse publicitare din care te poţi inspira. Alege un model care îţi place ţie şi creează propria versiune. Astfel, încearcă să recreezi un slogan, sau un headline al unui brand sau produs celebre. În acest mod vei demonstra că ai abilitatea de a scrie şi promova un produs deja cunoscut.
Când ai finalizat proiectul, aşează-l în portofoliu alături de varianta originală, în acest mod comparaţia va fi mult mai clară.

Exemplu:

ORIGINALUL


SPEC AD
Imaginaţie
Pentru această variantă, puneţi imaginaţia la contribuţie şi creează cadrul ideal. Imaginează-ţi că lucrezi deja într-o agenţie de publicitate, unde până şi aerul are miros de creativitate şi inspiraţie. Gândeşte-te că ai clientul x, care îţi cere un slogan pentru produsul său. Fă-i pe plac şi fii creativ!

Voluntariat
Încă din timpul facultăţii îţi recomand să faci voluntariat: nu numai că vei cunoaşte oameni faini de la care ai ce învăţa, dar te vei confrunta şi cu diferite situaţii de viaţă sau cu diferite tipuri de activităţi. Cu toate că este o muncă neplătită, recompensele vor fi mult mai valoroase în timp. Experimentează şi ieşi din colţişorul tău!

Tips&Tricks
  • Pe prima pagină îţi recomand să-ţi ataşezi CV-ul, astfel portofoliul tău va fi unul complet
  • Angajatorii caută diversitate, aşa că încearcă să integrezi în portofoliul tău personal copywriting pentru medii diferite. Tehnologia şi mediile avansează pe zi ce trece, iar tu trebuie să ţii pasul cu ele!
  • Nu trebuie să ştii neapărat design grafic ca să-ţi faci propriul portofoliu. De exemplu, dacă ai un articol lung, încearcă să îl printezi pe o hârtie mai groasă şi de calitate, sau dă hârtiei o altă formă. Angajatorul va vedea că ştii să te descurci şi că încerci să compensezi lipsa de cunoştinţe în design.
  • Pentru toate acestea, este nevoie de timp şi multă răbdare. Nu fii dezamăgit dacă nu-ţi iese din prima: repetiţia este mama învăţăturii! :)
  • Nu uita ca în final să oferi portofoliului tău acea amprentă personală care să te diferenţieze de ceilalţi, iar în lucrările tale să se găsească creativitatea şi inovaţia. Angajatorii caută în permanenţă persoane out-of-the-box!

Vă doresc mult succes în construirea unui portofoliu plin de idei creative! :)


Acest articol este preluat şi pe Romanian Copywriter

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for Copywriteritza