31 mai 2012

O nouă campanie SKOL


Skol a fost brandul de bere care mi-a rămas mereu în minte de la reclama în care un tip comandă la bar o bere, schiţând un S cu degetul. :)
În luna mai, SKOL împreună cu agenţia Papaya Advertising au pus ideile creative cap la cap şi au pariat cu aproximativ 2 milioane de euro pe o nouă campanie, care să le ofere tuturor bărbaţilor un loc de refugiu şi relaxare prin "Skol Land". 


Noul slogan "Pentru refacere zilnică, tratează-te cu Skol", este un USP (=unique selling proposition) zic eu destul de inteligent, care se diferenţiază de competiţie şi pe lângă acest lucru, are intenţia de a scoate în evidenţă şi avantajele consumului responsabil de bere:
  • hidratează
  • menţine sănătatea oaselor
  • sursă de antioxidanţi
  • previne apariţia pietrelor la rinichi
  • etc.
 Spotul publicitar evidenţiază foarte bine diferenţa dintre lumea cotidiană ( în care stresul şi problemele îţi acaparează viaţa ) şi lumea Skol ( demnă de un adevărat centru SPA, în viziunea bărbătească ). Totul bine şi frumos, dar e timpul să vă şi treziţi, nu? :) Chiar dacă reclama prezintă o lume ideală, Skol se targetează foarte bine pe o piaţă destul de competitivă.

Sursa foto: www.iqads.ro. Spotul îl puteţi urmări aici.

P.S. În loc de final:

Azi am început să mă uit la un serial nou, pe care mi l-a recomandat colega mea Adela. Trebuia să fac ceva ca să umplu puţin golurile de amiezi mohorâte şi ploioase, având în vedere că toate serialele la care mă uitam până acum şi-au luat vacanţă. "Hot in Cleveland" a sunat destul de bine, însă şi mai bine când Adela mi-a spus că joacă simpatica actriţă Betty White, pe care o ador! Cu toate că la primul episod nu prea m-a entuziasmat, a avut totuşi o replică delicioasă, cu care închei această postare:

"Betty White: Eşti prea bătrână pentru o astfel de purtare.
Jane Leeves: Nu e bătrână! 40 e noul 30.
Valerie Bertinelli: Iar 50 e noul 40.
Betty White: Şi 80 ce e?
Jane Leeved: E tot 80!"
:))

Spor la creativitate şi la cât mai multe zâmbete,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for Copywriteritza