9 martie 2012

Despre advertising


Când am făcut blogul acesta, m-am gândit în primul rând să creez un locşor unde să-mi fie drag să postez când vreau eu, să comentez din perspectiva mea anumite reclame sau printuri, unde să-mi expun ideile fără teamă şi să postez ce am mai lucrat eu în ultima vreme, ca şi un portofoliu personal. Nu am pornit de la ideea de "blog" în sine, ci am preferat să-l numesc proiect personal, asta pentru că îmi expun anumite păreri şi experimentez mereu, fac şi spun anumite lucruri care să ajute şi alte persoane, sper, pe viitor. 


De la bun început, mi-am propus că vreau să scriu despre pasiunea mea pentru advertising ( în totalitatea sa ) şi despre visul meu, copywriting-ul. Nu este un jurnal şi n-aş vrea niciodată să fie, deoarece nu vreau să-mi expun viaţa personală online. Până la urmă, e dreptul fiecăruia să facă ce vrea cu viaţa lui. Consider şi în prezent că este o lipsă exacerbată de bloguri nişate, care să ajute oamenii în adevăratul sens al cuvântului, dar admir foarte mult blogurile culinare, fashion, lifestyle, psihologice, de business, etc. care au de la bun început un segment pe care se axează şi transmit cu adevărat ceva cititorului. 
Tocmai de aceea, vreau să vă arăt un colaj de reclame ce aparţine brandului Panda, "never say no to Panda." Ei au ales ca şi simbol, animalul respectiv sub forma unei mascote, pentru a promova brandul de brânză, dar eu cred că totuşi ar fi putut alege alt animal reprezentativ, zic. :) Chiar dacă alegerea nu a fost tocmai reuşită, totuşi, spotul îl face să fie foarte iubit, alegerea muzicii din fundal este la fel potrivită. Mie îmi plac reclamele, consider că prind la consumator şi transmite starea aceea de amuzament, în contextul în care e foarte greu să ajungi la inima unui consumator. 

 
Cu toţii ştiţi probabil reclama, mi se pare că eu am văzut-o prima dată la Zilele Marketingului, de la FSEGA. Eu nu zic nu, aş încerca produsul să văd cum e, dar nu din cauza mascotei, ci din pură curiozitate. :)
  
P.S. Printul de mai sus îmi aparţine.


Spor la creativitate,
copywriteritza

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for Copywriteritza