25 februarie 2012

Despre creativitate și lucruri simple by Andi Moisescu


Despre Andi Moisescu nu mă sfiesc să vorbesc. Este unul dintre puținii oameni care mă inspiră, de la care am ce învăța și mai ales, este o persoană creativă desăvârșită! L-am urmărit pe Apropo TV și mereu l-am văzut ca pe un om cu suflet înainte de toate și mai apoi, o persoană publică. M-a ajutat în cercetarea unor răspunsuri, pentru licența mea, iar pentru acest lucru îi mulțumesc cu respect! Îmi place că este un familist convins, i se vede dragul pentru copii, îi mănâncă din priviri. Este și blogger, dar mai mult decât atât, este un tip onest și modest. Prin rândurile pe care le scrie, îi citești cu ușurință calitățile sale umane. E imprevizibil și amuzant, te ia prin surprindere. Cred că cel mai mult îmi place faptul că nu a uitat de unde a plecat și a știut să adreseze un simplu "mulțumesc", dat atât de esențial în viață. Prin urmare, da! Andi se află în categoria oamenilor care mă inspiră!
Recent, i s-a luat un interviu în care vorbește cu sufletul deschis despre creativitate, despre viață, despre meseria lui, despre ceea ce îi place cel mai mult. 


"prefer să n-am limite, să nu fiu îngrădit, dar prefer să știu foarte clar unde vreau să ajung."


Andi, you made my day! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for Copywriteritza